miercuri, 16 decembrie 2009

Trucuri in bucatarie

Am gasit pe acest blog o multime de sfaturi folositoare pentru gospodine si m-am gandit sa preiau cateva care chiar mi-au fost de folos pentru ca au raspuns la niste intrebari sau probleme pe care le aveam la gatit. Asa ca multumesc Simonei, autoarea blogului.

Cum se prepară drojdia pentru prăjituri

În perioda iernii drojdia se pune în cantitate dublă faţă de cât prevede reţeta pe care o preparaţi. Pentru a creşte cât mai bine o amestecaţi cu o linguriţă de zahăr şi o frecaţi până devine ca o smântână.

Cum se desărează brânza

Dacă puneţi brânza în apă , împachetată în hârtie albă se va desăra foarte uşor.

Oul fiert

Oul este mai uşor de curăţat dacă în apa în care fierbe se adaugă câteva picături de oţet.

Supa nu dă în foc …

… dacă se unge pe interior margine vasului cu puţin unt.

Cum să desăraţi icrele

Icrele păstrate în sare se desăreză astfel : se pun într-un tifon şi se ţin în lapte sau în apă rece cam 1 ora. Se storc şi se prepară.

Bulionul de roşii

Bulionul de roşii se adaugă în măncare la sfârşit, după ce s-au fiert toate ingredientele, pus mai înainte le va întări.

Cum scoateţi uşor blatul de tort din formă

Blatul de tort se va scoate foarte uşor din tava în care l-aţi copt dacă înveliţi forma câteva minute într-un prosop umed.

Truc pentru formele de prăjituri

Formele folosite pentru fursecuri şi biscuiţi vor tăia mai bine aluatul dacă vor fi înmuiate în făină.

Uleiul din tigaie

Uleiul din tigaie nu mai sare, atunci când vrem să prajim ceva, dacă punem mai întâi o jumătate de vârf de cuţit de sare .

Un comentariu: